Patricia Vicol, văduva lui Dany Vicol, bărbatul ucis de Mario Iorgulescu în accidentul auto, a devenit virală pe Tik Tok cu preparatele sale.
Femeia a reușit să-și deschidă un restaurant, iar preparatele sale fac furori, printre clienți aflându-se și Florin Salam.
La cinci ani de la tragicul eveniment, când soțul ei de doar 24 de ani era ucis într-un accident provocat de Mario Iorgulescu, Patricia Vicol a pus bazele unei afaceri care se bucură de mare succes.
Văduva lui Dany Vicol este foarte implicată în afacerea pe care o are, motiv pentru care îi și merge foarte bine, nume cunoscute aflându-se printre clienții săi.
„Astăzi am deosebita plăcere de a face un platou pentru Florin Salam. Este o onoare pentru mine. Să ne apucăm de treabă! Cartofi cu mozzarella, varză – pentru că lui îi place varza foarte mult – cartofi cu brânză rasă, pulpe de pui, ceafă de porc, fleică de porc, mici, cârnați semi afumați, cârnați de casă, murături, ardei copt, roșii, sosul făcut de mine – usturoi și cu alte condimente, și mai am un alt sos cu muștar
Cam acesta este platoul pentru Florin Salam și o să vă arăt și varza călită cu fleicuță de porc, mămăliguță și ardei iute. Vă pup și vă aștept la Melek Coffe Pub de pe Șoseaua Banatului nr.3 – Chitila”, a publicat Patricia Vicol pe pagina sa de Tik Tok, unde este foarte activă, potrivit Cancan.ro.
Văduva lui Dany Vicol a traversat o perioadă cruntă în urmă cu cinci ani, pe 8 septembrie, soțul ei pierzându-și viața într-un accident cumplit provocat de Mario Iorgulescu, iar ea a rămas singură cu doi copii.
După cinci ani, soarele pare să înceapă să răsară și pe strada tinerei, restaurantul pe care a reușit să și-l deschidă bucurându-se de un real succes. Recent, văduva lui Dany Vicol povestea cât de grele au fost acele clipe tragice, având gânduri chiar de suicid.
„Mă luase somnul, cred că era ora 2-3 dimineața, nu știu, și am zis să mă întind puțin în pat. Am închis ochii și îl vedeam în coșciug, atunci mi-a venit în gând să mă omor. Am ațipit 10 minute și l-am visat.
Eram la mama lui și mi-a zis: «Vezi că mă duc afară să fumez» și eu i-am spus: «Merg și eu cu tine să fumez», iar el îmi spune: «Nu! Du-te și schimbă băiatul și după aia vii». Din visul acela mi-am dat seama că el m-a făcut să realizez că nu atunci era momentul să vin cu el, pentru că trebuia să cresc copilul, așa m-am gândit atunci. De atunci nu am mai avut niciun gând să-mi iau viața.
Timp de un an nu am putut să închid ochii. Când închideam ochii îl vedeam pe el în sicriu. Am avut depresie, a fost ceva cu mine atunci”, a povestit Patricia Vicol, în podcast-ul moderat de Gojira.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER